COMUNICAT DE PRESĂ

COMPETIŢII SPORTIVE  CARE SE VOR DESFĂŞURA  ÎN PERIOADA

08-10.04.2016

 

12961174 1052891334749319 7572749388323704232 o 12976726 1052887084749744 7369448994710953464 o   aa  DSC 0507  DSC 0516

       

1. Campionatul național de șah pentru deținuți, ediția a II-a
            ”Şahul este cel mai  minunat  mijloc de disciplinare  a  gândirii, de ordonare  a domeniilor de cunoaştere  şi de  recreaţie a  spiritului. 

Este un univers comprimat pe 64 de pătrăţele “.

Şcoala Gimnazială “Liviu Rebreanu” din Mioveni a fost, astăzi, gazda unui eveniment inedit, 

a doua ediție a „Campionatului naţional de şah pentru deţinuţi”. 

Acest eveniment a adus la Mioveni, 20 de persoane condamnate de la zece penitenciare 

din ţară, şi anume București-Jilava, Colibași, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Galați, Mărgineni, Poarta Albă, Ploiești, 

Timișoara și Vaslui pentru a se întrece la concursul naţional de şah.  

         Primele trei locuri la individual au fost ocupate de către deţinuţi custodiaţi de 

Penitenciarele Vaslui, Poarta Albă, Drobeta Turnu Severin.

            Evenimentul a fost organizat de Penitenciarul Colibași în parteneriat cu 

Direcția Județeană de Sport și Tineret Argeș, Clubul de Șah Micul Regat, 

Centrul Cultural Educativ Mioveni, Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, 

Asociația Sfinții Spiridon și Irina, Clubul Sportiv Dacia Mioveni 2012, Clubul Sportiv Mioveni, 

Școala gimnazială Liviu Rebreanu” din Mioveni, în memoria maestrei șahului românesc, doamna Elisabeta Polihroniade.

            În ultimii ani, numărul deținuților interesați de jocul de șah a crescut, 

atât ca urmare a desfășurării unor competiții la nivelul unităților penitenciare, 

cât și ca  urmare a organizării, a primei ediții a Campionatului Național de Șah pentru deținuți.

            Derularea unor astfel de manifestări urmărește  exersarea de către 

deținuți a unor conduite care să faciliteze   dezvoltarea personală şi reintegrarea socială. 

 

 

2. CROSUL VETERANILOR 

Sâmbătă 09.04.2016, în zona Platou Trivale s-a organizat ” Crosul Veteranilor” având ca organizatori  F.R.ATLETISM ,

D.J.S.T. ARGEŞ,A.J. ATLETISM ARGEȘ ,A.J. Sportul pentru Toți Argeș. 

La această competiție s-au înscris 39 participanți din: București, Pitești,Ionești, 

Tulcea, Câmpina, 

Alba Iulia, Găiești, Constanța, Medgidia, Sfântu Gheorghe. Cel mai vârstinic 

participant a fost Petcu Traian din Constanța care a participat la proba de 1000 m 

la cei 92 ani , iar la doamne  a  fost Negreanu Veronica de 85 ani tot din Constanța 

care a participat tot la proba de 1.000 m .

Piteștienii s-au remarcat la următoarele probe pe podium :

La  categoriile  M35 , M40 , M45  s-a alergat 8000 m iar clasamentul a fost următorul :

M 35 :

Loc I  -  Scarlat Marin  -  Ionești – Gorj

Loc II-   Nemţiu Dumitru – Piteşti 

Loc III- Costea Cătălin  - Piteşti 

M40:

Locul I  -  Stanciu Florin – Priboieni 

Locul II- Stan  Rafael – Piteşti 

Locul III- Ghica  Alexandru – Campina 

M45

Locul I – Bujde Valerica – Curtea de Arges

Locul II- Neagoe Alin  -  Pitesti 

Locul III- Gologan Radu – Pitesti 

Proba de 6000 m  

M 50

Locul I – Florea Niculae – Gaiesti ;

M55

Locul I  - Badoiu Adrian - Bucuresti ;

Locul II – Alexandrescu Stefan – Rapid Bucuresti 

Locul III – Ciota Radu  -  Bucuresti 

Proba de 4000 m 

M60

Locul I – Vasile Nicolae – Pitesti 

M65  

Locul I – Covaciu  Augustin – Sf. Gheorghe 

Locul II – Tanasie Marian- Pitesti 

Locul III – Popistasu Gheorghe – Bucuresti 

Proba de 2000 m 

M70

Locul I – Zdrula Nicolae -  Bucuresti 

Locul II- Din Dumitru – Pitesti 

Locul III- Ionescu Anton – Gaiesti 

M75 

Locul I – Iamandi  Victor – Bucuresti 

Locul II- Toma Aurica-  Pitesti 

Locul III- Lupes Mircea – Bucuresti

W65

Locul I – Pop Maria – Bucuresti 

Proba de 1000

M80

Locul I – Scafa Constantin – Bucuresti 

Locul II- Ivanovici Ilie – Gaiesti 

Locul III-Branaru Ion – Pitesti 

M90

Locul I – Petcu Traian – Constanta 

W80

Locul I -   Sufletel  Margareta – Alba Iulia 

W85 

Locul I- Negreanu Veronica-  Constanta 

 

 

Biroul de presă

11.04.2016